Respectă câteva reguli financiare, la 30 de ani, ca să nu suferi după ce ai trecut de 50!

Reguli financiare – Toți oamenii ajung să aibă regrete la bătrânețe. Fie că nu au fost chibzuiți atunci când erau tineri, ori poate pentru că așa este viața. Totuși, există câteva reguli pe care, dacă le vei respecta poți avea bunăstare în anii de bătrânețe.

Reguli financiare – Iată care sunt acestea:

Loading...

1.Copii sunt cea mai bună „investiție” pe care o poți face

Ce păcat că vremurile moderne au adus un suflu nou, în acest sens. Cuplurile se hotărăsc să aibă copii doar după vârsta de 30 de ani. După care, ambii părinți sunt ocupați cu munca și își lasă copiii în creșterea bunicilor. Dragilor, nu mai faceți asta, veți regreta enorm, la bătrânețe. Nu există câștig mai mare decât cel al creșterii copilului.

2.Nu ai bani de o casă? Nu este rușine să stai cu chirie!

Trecem prin perioade dificile, așa că nu este cazul să te legi la cap cu un credit, dacă știi că nu îl vei putea acoperi. Nu este nimic în neregulă să stai cu chirie, în restul Europei se practică destul de des acest lucru, iar oamenii sunt mult mai relaxați. Scutește-te de un stres gratuit.

Reguli financiare – 3.Investițiile în sănătate și educație sunt cele mai importante

Am crezut mereu că aceste două investiții sunt cele mai importante, în viața unui om. O scoietate dezvoltată nu va funcționa niciodată dacă sănătatea și educația nu își dau mâna. Educația este și ea o formă de sănătate, la nivel mental și comportamental, iar acest lucru se va reflecta în viața ta, la bătrânețe.

4.Nu împrumuta alți bani, pentru a-ți da datoriile

Vei intra într-un cerc vicios, din care nu vei mai ieși niciodată. Știi proverbul acela, întinde-te cât îți este plapuma…

5.Nu uita de oamenii dragi și cunoaște mereu oameni noi

Cea mai mare bucurie pentru suflet este să fii iubit și să iubești, la rândul tău! Niciun bun material și nici toți banii din lume nu vor putea rivaliza cu acest sentiment. Caută-ți neîncetat persoanele dragi și „deranjează-le” oricând cu un telefon sau o întâlnire.

Reguli financiare – 6.Cumpără calitativ, nu cantitativ

Nu mai da banii pe orice obiect, doar pentru că ți se pare a fi un chilipir. Gândește-te așa: cât de des îl voi folosi? Am realmente nevoie de el? Cât va ține? Mai bine achiziționează un singur obiect, de calitate, în locul mai multora, care vor avea mereu nevoie de înlocuire.

7.Pune câte un ban de o parte

Fiecare om ar nevoie de o rezervă de bani. Dacă nu este impedios necesar, nu folosi acei bani, vor fi economiile cu care îți vei face mai frumoasă bătrânețea.

8.Prepară mâncare acasă

Chiar dacă în restaurante găsești tot ce îți poftește sufletul, acele mâncăruri nu se vor compara cu cele gătite chiar de tine, cu multă iubire!

Loading...