Mancare munteneasca de vinete cu ciuperci si sos de rosii

Ingrediente

– 2-3 vinete, în funcţie de cât de mari sunt (pentru această reţetă se pot alege vinete mai mari decât cele pentru copt)

Loading...

– o caserolă (500g) ciuperci champignon cu pălării mari (eu am folosit ciuperci brune)

– 10 fire de ceapă verde

– 1 mănunchi de pătrunjel verde

– o cutie de roşii în suc propriu

– 2-3 căpăţâni de usturoi

– 1 roşie mare ochiul boului

pentru decor

– 2 linguri de ulei plus ulei pentru prăjit (să fie de 2-3 degete în cratiţa pentru prăjit)

– făină albă

– sare – 2 linguriţe rase plus 1 lingură pentru presărat pe vinete

– zahăr – 2 linguriţe

– condimente la alegere (eu am pus cimbru

busuioc

maghiran – toate uscate

1/4 linguriţă piper alb)

– 2-3 foi de dafin.

Mod de preparare

Spălăm vinetele şi le tăiem în felii de 0.5 – 1 cm grosime. Le presărăm cu sare şi le lăsăm într-un vas cu strecurător, cel puţin o oră, ca să se scurgă din ele cât mai mult lichid amar

Spălăm bine restul legumelor. Rupem picioruşele ciupercilor şi le punem împreună cu pălăriile la fiert în apă cu sare aproximativ 15 minute (până vedem să s-au înmuiat puţin), apoi le strecurăm şi le lăsăm să se răcească în strecurătoare.

Presăm puţin fiecare felie de vânătă între palme, apoi o trecem prin făină albă pe ambele părţi şi o punem în cratiţa cu ulei încins, la foc mediu, câte 1 minut pe fiecare parte, până s-a rumenit uşor şi a căpătat o consistenţă uşor mai moale. Scoatem cu o spatulă fiecare felie şi o punem într-o strecurătoare pentru a-şi mai lăsa uleiul în surplus. Continuăm cu ciupercile, trecând fiecare pălărie prin făină albă şi rumenind-o, la fel şi picioruşele.

Continuăm cu sosul.

Ceapa verde, spălată şi curăţată de mustăţi şi de frunzele veştede sau prea moi, va fi tăiată în cubuleţe mici şi pusă la înnăbuşit. Asta înseamnă că nu o prăjim doar în ulei, ci la ulei adăugăm, după ce am pus ceapa, şi 1/2 ceaşcă de apă.

Pregătim compoziţia de roşii într-un bol separat: tăiem roşiile dacă sunt întregi, apoi adăugăm toate condimentele plus o linguriţă de zahăr, sare (1/2 linguriţă), jumătate din pătrunjelul spălat şi tocat, apoi mai diluăm compoziţia cu 1/2 cană de apă şi o turnăm peste ceapa înnăbuşită. Putem adăuga şi 1-2 foi de dafin. Lăsăm să fiarbă aproximativ 15 minute. Spre sfârşit, adăugăm 1-2 linguri de făină amestecată cu apă rece, mai lăsăm să fiarbă aproximativ 5-10 minute până s-a îngroşat puţin şi a dispărut mirosul de făină, iar la sfârşit o turnăm într-o oală curată, trecând-o printr-o sită.

Curăţăm şi spălăm usturoiul şi tăiem mărunt toţi căţeii. Feliem roşia pentru decor. Pregătim o tavă dreptunghiulară pentru cuptor, pe care o tapetăm cu puţin ulei şi făină albă sau pesmet (eu am pus şi hârtie de copt pentru că nu suport să se formeze un strat ars în partea de jos).

Începem montarea în tavă: punem un strat de sos, apoi un strat de vinete, le presărăm cu foarte puţin ulei, punem o parte din căţeii de usturoi, apoi alt strat de vinete, completăm cu ciuperci, care trebuie să fie mai la suprafaţă, apoi al strat de sos şi tot aşa, până terminăm toate feliile şi avem grijă ca ultimul strat să fie de sos. Folosim picioruşele de la ciuperci pentru a completa spaţiile libere.

Punem deasupra restul de pătrunjel verde tocat, apoi feliile de roşie tăiate fin, le presărăm cu puţin ulei, puţină sare şi puţin zahăr şi punem totul la cuptor, la foc mediu, pentru aproximativ 40 de minute – o oră, până vedem că roşiile de deasupra sunt făcute, s-a ridicat puţin ulei şi chiar s-a format o mică pojghiţă. (Nu pun pătrinjelul ultimul pentru că se arde prea tare şi îşi schimbă chiar şi culoarea în brun).

Lăsăm preparatul să se răcească în tavă.

Se serveşte simplu, călduţ sau chiar rece. Se poate păstra câteva zile bune. Este atât de bun încât merită toată munca şi efortul.

Sperăm să vă placă. Poftă mare.

Loading...